Comisia de Recurs a respins memoriul lui Mircea Bornescu

Membrii Comisiei de Recurs din cadrul LPF au decis să respingă memoriul depus de portarul Mircea Bornescu împotriva Universirăţii Craiova, prin care acesta contesta punerea în aplicare a deciziei prin care era suspendat trei luni şi amendat cu 37.500 de euro.

Goalkeeperul a depus un memoriu la LPF pentru a deveni jucător liber de contract, acuzând clubul Universitatea Craiova că nu i-a plătit o rată contractuală, fapt pe care oficialii grupării alb-albastre îl neagă.

Pe rând, memoriile sale au fost respinse atât de Comisia de Disciplină, cât şi de Comisia de Soluţionare a Litigiilor.

Bornescu Mircea

Leave a Reply